Într-o zi am decis că eu am aflat o cale să mă scap de acea chemare. M-am dus afară în vest să lucrez la o fermă. Prietene, Dumnezeu este tot aşa de măreţ acolo afară cum este El în orice loc. Fie ca tu să tragi foloase din experienţa mea. Când El te cheamă, să-I răspunzi.
Într-o dimineaţă de Septembrie în anul 1927, i-am spus mamei că eu mă duceam într-o excursie de tabără la Tunnel Mill, care este cam la paisprezece mile de Jeffersonville unde locuiam noi la timpul acela. Eu deja am planificat o călătorie la Arizona cu nişte prieteni. Când Mama a auzit din nou de la mine, eu nu eram la Tunnel Mill ci în Phoenix, Arizona, fugind departe de Dumnezeul Dragostei. Viaţa de fermă a fost foarte bună pentru o vreme, dar aceasta curând s-a învechit, ca oricare altă plăcere din lume. Dar pot eu să spun aici, Laudă lui Dumnezeu, că experienţa cu Isus devine mai dulce şi mai dulce tot timpul şi niciodată nu se învecheşte. Isus dă pace şi mângăiere perfectă întotdeauna.
De multe ori am auzit vântul suflând prin pinii înalţi. Se părea de parcă eu puteam auzi Glasul Lui chemând înainte afară în pădure, zicând, „Adame, unde eşti tu?” Stelele păreau să fie aşa de aproape că le puteai culege cu mâinile. Dumnezeu părea să fie aşa de aproape.
Un lucru privitor la acel ţinut sunt drumurile din deşert. Dacă tu ieşi vreodată de pe acel drum, te pierzi aşa de uşor. Aşa de multe ori turiştii văd flori micuţe de deşert şi iasă de pe şosea să le culeagă. Ei umblă departe în deşert şi sunt pierduţi şi uneori mor de sete. Aşa este pe calea Creştină – Dumnezeu are o şosea. El vorbeşte despre aceasta în Isaia, al 35-lea capitol. Ea este numită „Şoseaua Sfinţeniei.” De multe ori plăceri mici din lume te atrag să ieşi de pe şosea. Atunci tu ţi-ai pierdut experienţa cu Dumnezeu. În deşert când tu eşti pierdut, acolo se deschide uneori un miraj. Pentru oamenii care mor de sete, mirajul va fi un râu sau un lac. De multe ori oamenii aleargă după ele şi cad în ele și află numai că ei se scaldă în nisip fierbinte. Uneori diavolul îţi arată ceva care el spune că este un timp bun. Acela este doar un miraj, este ceva care nu este real. Dacă asculţi tu te vei găsi numai cu întristări îngrămădite pe capul tău. Să nu asculţi de el, scumpe cititorule. Crede pe Isus care îţi dă apă vie pentru cei ce flămânzesc şi însetează.
Într-o zi am primit o scrisoare de acasă spunându-mi că unul din fraţii mei era foarte bolnav. Acesta era Edward, acela după mine. Desigur m-am gândit că nu este serios, aşa că am crezut că el va fi bine. Dar într-o seară cu câteva zile mai târziu când eu veneam din oraş aşa cum am trecut prin sala de mese la fermă, am văzut o hârtie pe masă. Am luat-o. Aceasta cita, „Bill, vino afară la păşunea de nord. Foarte important.” După ce am citit notiţa eu şi un prieten am mers afară la păşune. Prima persoană care am întâlnit-o era un bătrân Lone Star fermier care a lucrat la fermă. Numele lui era Durfy, dar noi l-am chemat „Pop.” El avea o expresie tristă pe faţa lui aşa cum a spus, „Billy băiete, eu am veşti rele pentru tine.” La timpul acela a venit și şeful de echipă. Ei mi-au spus că tocmai a sosit o telegramă, spunându-mi de moartea fratelui meu.
Dragă prietene, pentru un moment eu nu m-am putut mişca. Aceasta a fost prima moarte în familia noastră. Dar eu vreau să spun că primul lucru la care m-am gândit era dacă el a fost pregătit să moară. Aşa cum m-am întors în jur şi m-am uitat peste preeria galbenă, lacrimi îmi curgeau jos pe obraji. Cum mi-am amintit cum ne-am trudit împreună când noi eram copii micuţi şi cât de greu a fost pentru noi.
Noi am mers la şcoală cu de abea suficient să mâncăm. Degetele erau ieşite din încălţămintea noastră şi noi a trebuit să purtăm paltoane vechi prinse cu ac la gât pentru că noi nu aveam cămăşi pe noi. Cum mi-am amintit de asemenea că într-o zi Mama a avut nişte floricele de porumb într-o găletuţă ca ujină. Noi nu am mâncat cu ceilalţi copii. Noi nu ne puteam permite mâncare cum aveau ei. Noi întotdeauna ne strecuram dincolo de deal şi mâncam. Îmi amintesc de ziua când aveam floricele de porumb, noi ne-am gândit că a fost o adevărată trataţie. Astfel ca să fiu sigur că mi-am luat partea din aceasta, am mers afară înainte de amiază şi am luat o mână bună înainte ca fratele meu să-şi ia partea lui.
Atunci stând acolo privind la acea preerie pârjolită de soare m-am gândit la toate acele lucruri şi m-am întrebat dacă Dumnezeu l-a dus la un loc mai bun. Apoi iarăşi Dumnezeu m-a chemat, dar ca de obicei, am încercat să mă împotrivesc.
M-am pregătit să vin acasă pentru înmormântare. Când Rev. McKinny de la Biserica Port Fulton, un om care este chiar ca un tată pentru mine, i-a predicat serviciul funebru el a făcut menţiune că, „Ar putea exista unii aici care nu cunosc pe Dumnezeu, dacă-i aşa, acceptaţi-L acum.” O cum mi-am strâns scaunul, Dumnezeu lucra din nou. Dragă cititorule, când El cheamă, răspunde-I.
Eu niciodată nu voi uita cum sărmanul meu Tată şi Mama au plâns după înmormântare. Am vrut să mă duc înapoi în Vest dar Mama m-a implorat aşa de tare să rămân încât eu în sfârşit am fost de acord să rămân dacă eu puteam să găsesc de lucru. Eu curând am obţinut o slujbă la Compania de Serviciu Public din Indiana.
Vreo doi ani mai târziu în timp ce verificam contoare în atelierul de contoare la Lucrările de Gaz în New Albany, am fost biruit de gaz şi timp de săptămâni am suferit de la aceasta. Am mers la toţi doctorii care i-am ştiut. Nu puteam primi uşurare. Am suferit cu acid la stomac, cauzat de efectele gazului. S-a făcut mai rău tot timpul. Am fost dus la specialişti în Louisville, Kentucky. Ei în final au spus că a fost apendicele meu şi au spus că eu trebuia să fiu operat. Eu nu am putut s-o cred pentru că eu niciodată nu am avut o durere în partea mea laterală. Doctorii au spus că ei nu mai puteau face nimic pentru mine până nu mă operează. În sfârşit am fost de acord s-o am făcută dar am insistat ca ei să folosească o anestezie locală aşa ca eu să pot privi operaţia.
O, eu am vrut ca cineva să stea alături de mine care îl cunoştea pe Dumnezeu. Eu am crezut în rugăciune dar nu am putut să mă rog. Astfel lucrătorul de la Prima Biserică Baptistă a mers cu mine la sala de operaţie.
Când ei m-au dus de la masă la patul meu, eu m-am simţit că devin mai slab şi mai slab tot timpul. De abea îmi bătea inima. Am simţit moartea asupra mea. Răsuflarea îmi devenea tot mai scurtă tot timpul. Am ştiut că am ajuns la capătul drumului meu. O prietene aşteaptă până când tu ajungi acolo o dată, atunci te vei gândi la multe lucruri care le-ai făcut. Am ştiut că eu niciodată nu am fumat, băut sau să fi avut ceva obiceiuri necurate dar am ştiut că nu am fost gata să-L întâlnesc pe Dumnezeul meu.
Prietenul meu dacă tu eşti numai un membru rece formal de biserică, tu vei ştii când vei ajunge la sfârşit că tu nu eşti gata. Astfel dacă aceea este tot ce ştii despre Dumnezeul meu, eu îţi cer chiar aici să te pui jos pe genunchi şi cere-i lui Isus să-ţi dea acea experienţă de a fi născut din nou, cum i-a spus El lui Nicodim în Ioan capitolul 3, şi oh cum vor răsuna clopotele bucuriei. Laudă Numelui Lui.